Dov'è la Vittoria ?

Fratelli d'Italia ați văzut meciul cu Noua Zeelandă ? Mai exact ați simțit în sufletul vostru acea bucurie menită să aprindă văpaia unui nou succes major ? Senzația că echipa joacă, că se chinuie să nu rămînă doar cu amintirea evoluției de acum patru ani din Germania. Întrebarea pusă, este una de o manieră retorică, menită în contextul de față, să inițieze o meditare profundă legată de acești ragazzi, care sunt practic aruncați pe terenul de joc fără a conștientiza situația în care se află. S-a socotic că remiza cu Paraguay a fost doar una întamplătoare, una care a avut rolul de a-i motiva și ulterior de a-i conduce spre o victorie lejeră împotriva echipei All Whites, echipă situată cu 73 de locuri mai jos decat campiona mondială.

Dar fotbalul nu este jocul în care tot ceea ce se analizează și constată pe hîrtie se transpune și pe teren. Italia a fost din nou timidă, a fost din nou condusă, a fost din nou, grupul care se îngloda imediat cum intra în zona de 16-20 de metri a echipei adverse. Deschideau jocul, sau cel puțin asta încercau, prin Marchisio sau Pepe în prima repriză. Totuși, este interesant detaliul că, Marchisio a debutat la Juventus, la echipa de juniori pe pozitia de trequartista (al doilea atacant), fiind repoziționat la mijlocul terenului și folosit foarte rar pe flancuri. Lippi nu a ținut cont de acest lucru. Claudio nu este un jucător iute, care să dribleze ușor și în viteză, pentru a se plasa într-o poziție favorabilă de a centra pentru Iaquinta sau Gilardino.

În ciuda unei duble evoluții deprimante și dureroase nu prea avem vreo explicație întemeiată pentru maniera de abordare a jocului de către Squadra Azzura. O eventuală variantă s-ar putea referi la lipsa unori jucători creativi în partea de mijloc a echipei, unde a lipsit din Andrea Pirlo. Dar nu numai lipsa creativității din partea de mijloc a fost problema principală. Nici existența unor jucători de talia lui Totti sau Del Piero, care jucau cu dezinvoltură în spatele atacanților, a fost unul dintre multele motive au contribuit la dezastrul cu Noua Zeelandă. Sunt sigur că undeva în vestiarul Italiei tînjește amintirea unui Roberto Bagiio, care stă foarte sunducos acasă și se crucește cu două mîini atunci cand îi vede pe urmașii săi ștergînd cu buretele evoluțiile din ultimii ani.

Italia ! Dov'è la Vittoria? Poate o să fie cu Slovacia, acel moment decisiv și de nelipsit pentru italieni. Timpul pierdut, nu se mai întoarce, astfel devine foarte important viitorul pentru italieni. Viitorul este în acest moment, din nefericire, foarte întunecat pentru băieții lui Lippi, norocul lor rezumîndu-se la faptul că, acest viitor se apropie pe rînd, cîte o zi.